Contact:
info@euromusicacademy.com
Fondată
în 2003, Academia Europeană de Muzică (AEM)
are
ca scop îmbogăţirea cunoştinţelor
muzicale şi stimularea capacităţii
interpretative a tinerilor artişti.
-
Cu
sprijinul autorităţilor locale, AEM organizează
în orasul
Corbigny - Franta,
în a doua jumătate a lunii iulie a fiecărui
an, un seminar internaţional de perfecţionare
instrumentala, pentru toate nivelurile.
-
La
acest seminar îşi dau concursul profesori şi
muzicieni profesionişti de reputaţie
internaţională.
De
la creaţia sa, mai întâi în oraşul
Le Lude în Franţa şi apoi la Sinaia, peste
300 de tineri muzicieni din Belgia, Franţa, Olanda,
Statele Unite, China, Irlanda, etc. au beneficiat deja de
acest seminar.
Activităţile
din 2019 vor urmări scopul pedagogic al Academiei
Europene de Muzica, pe trei axe principale:
Cursurile
individuale vor permite dezvoltarea tehnica şi
interpretativa a tinerilor muzicieni de o manieră
personalizată, fiecare instrumentist avansând în
propriul său ritm.
Asistarea
la pregătirea concertelor date de către profesori
este un alt aspect foarte important al seminarului, ajutând
studenţii sa descopere diverse aspecte ale vieţii
muzicale profesionale.
La
sfârşitul perioadei, stagiarii vor fi invitaţi
la rândul lor sa cânte în public.
Concertele elevilor, vor permite concretizarea eforturilor
de a-şi dovedi măiestria.
În
plus, a participa într-un seminar internaţional,
cu studenţi şi profesori veniţi din ţări
şi orizonturi diferite, constituie ocazia perfecta de a
cunoaşte diferite metode de predare şi de învăţare
a muzicii şi de asemenea un mod plăcut de a
cunoaşte şi a interacţiona cu colegi muzicieni
din reţeaua internaţională.
|